8 modalități de a crea o legătură emoțională mai puternică cu partenerul tău!

Dacă îți dorești să ai o relație funcțională și de durată este important ca între tine și partenerul tău să existe o legătură emoțională puternică.

8 modalități de a crea o legătură emoțională mai puternică cu partenerul tău!
8 modalități de a crea o legătură emoțională mai puternică cu partenerul tău!

Pentru ca o relație să funcționeze este foarte important ca între cei doi parteneri să existe un atașament emoțional puternic.

Dar cum faci ca un bărbat să se implice emoțional într-o relație? Pentru o femeie, ar putea fi ușor să-și dea seama ce își dorește din punct de vedere emoțional. Dar când vine vorba de un bărbat, poate fi destul de dificil să facă acest lucru.

Însă dacă vrei ca legătura emoțională dintre tine și partenerul tău să se îmbunătățească există câteva sfaturi pe care le poți pune în practică.

Împărtășește cu el secretele tale

Dacă vrei ca iubitul tău să se deschidă față de tine, trebuie să îi spui anumite lucruri pe care nu le știe. Are nevoie să afle mai multe informații despre tine pentru a te putea cunoaște mai bine. Faptul că ai putut să îi împărtășești anumite secrete pe care nu toate lumea le cunoaște, îl va face să se simtă important și să aibă mai multă încredere.

Arată-i că nu îl judeci

Chiar dacă relația voastră este la început este important să vă împărtășiți lucruri mai profunde pentru a vă putea cunoaște mai bine. Totuși, nu forța lucrurile. Doar asigură-te că partenerul tău știe că tu vrei doar să-l cunoști și nu o să îl judeci pentru alegerile pe care le-a făcut în trecut.

Susține-i deciziile

Chiar dacă s-ar putea să fii tentată să te opui și să-i critici deciziile, încearcă să-l înțelegi. Arată-i că ești gata să îl susții și să-i oferi tot sprijinul de care are nevoie.

Nu te folosi de slăbiciunile lui

Dacă ți-a împărtășit anumite povești care îl fac să se simtă vulnerabil, nu te folosi de ele atunci când între voi apare o ceartă. Dacă lovești sub centură, doar de dragul de a câștiga o ceartă, trebuie să ai în vedere că o astfel de tactică îți va distruge relația. Iar partenerul tău s-ar putea să nu mai aibă aceeași încredere în tine.

Nu trata relația într-un mod superficial

Dacă vrei ca relația ta să dureze mult timp, nu o trata într-un mod superficial. Nu spune da, doar de dragul unei conversații. Dacă nu înțelegi ceva, roagă-l să-ți explice. Încearcă să porți mereu conversații mult mai profunde. Doar așa legătura dintre voi va deveni mai puternică.

8 modalități de a crea o legătură emoțională mai puternică cu partenerul tău!
Foto: weheartit.com

Păstrează-i secretele

Chiar dacă ai putea fi tentată să împărtășești cu prietenele tale chiar tot ce îți spune, nu o face. Dacă îți împărtășește ceva, înseamnă că are încredere în tine, nu că ar vrea ca și alții să afle. Deci anumite secrete ar trebui să le ții doar pentru tine.

Arată-i apreciere din când în când

Chiar dacă nu îți va spune în mod direct și-ar dori să știe că îl apreciezi pentru lucrurile pe care le face pentru tine. Arătarea recunoștinței este importantă într-o relație.

Fii refugiul lui 

Fii persoana la care  vine atunci când are o perioadă dificilă. Asigură-te că tu ești cea care îl poate face să se simtă suficient de confortabil încât să îți spună toate greutățile prin care trece.