Adda, foc și pară pe Internet! Vedeta, acuzată că a cerșit de la statul român: ”Nu primim niciun ajutor”

Adda a răbufnit pe social media, după ce a primit o serie de acuzații grave din partea fanilor.

Adda, foc și pară pe Internet! Vedeta, acuzată că a cerșit de la statul român: ”Nu primim niciun ajutor”

Adda și mulți dintre artiștii de la noi au avut mult de suferit din cauza pandemiei de coronavirus. Deși concertele și toate evenimentele le-au fost anulate, aceștia au decis să nu mai stea cu mâinile în sân. O serie de artiști din țara noastră au întocmit o scrisoare deschisă adresată premierului Ludovic Orban, dar și ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Ei au cerut să fie încluși în schema de ajutor de stat pusă la dispoziție de Guvern. În schimb însă, aceștia au fost dur criticați cum că nu au făcut altceva decât să cerșească de la statul român. Adda s-a enervat la culme când a auzit asemenea acuzații, drept urmare vedeta le-a dat o replică foarte dură persoanelor care au avut ceva de zis în acest caz.

Adda, foc și pară pe Internet! Vedeta, acuzată că a cerșit de la statul român: ”Nu primim niciun ajutor”

Soția lui Cătălin Rizea a pierdut sume mari de bani anul acesta. Toți banii care veneau din concerte nu i-au mai intrat în conturi, având în vedere că evenimentele de acest gen au fost interzise.

Interdicțiile au dat o lovitură imensă industriei muzicale, motiv pentru care artiștii au decis sa pună piciorul în prag. Întrucât situația lor a devenit de nesuportat, au fost siliți să recunoască că și ei au nevoie de ajutor din partea statului.

Adda, enervată la culme de internauți

Fosta concurentă de la ”Asia Express” a fost una ditre artistele trase la răspundere de fani. Ei nu sunt de acord ca vedetele să fie susținute de stat, iar Adda nu s-a putut abține și le-a dat o replică gurilor rele. A postat un mesaj dur pe pagina sa de Facebook, prin care le-a explicat oamenilor cum stau, de fapt, lucrurile.

“De ce ai șters postarea cu cerșeala către statul român, Adda? Aceea în care voiai să devii asistat social al țării unde eu plătesc taxe și impozite.?” Este ultima oară când mai “justific” situația asta! NU ESTE VORBA DOAR DE MINE!!!!! Sau de alte NUME din industrie!!! ESTE VORBA DE- INSTRUMENTIȘTI, SUNETIȘTI, ACTORI, PRODUCĂTORI etc. DE OAMENII CARE CÂNTĂ LA NUNȚI!!! Vorbim de mii de OAMENI CARE NU AU MAI AVUT NICI UN VENIT DE APROAPE UN AN!!!! de OAMENI cu familii la fel ca VOI!!!!! Care trebuie să TRĂIASCĂ!!!! EU PLĂTESC TAXE LA FEL CA TINE!!!! Tu din taxele alea nu SUSȚII NICI UN ARTIST!!!! Există fonduri pentru EVENIMENTE CULTURALE!!!! Și banii ăia de acolo NU SUNT DE LA VOI! Deci 1- nu ne susții din taxe, 2- muzica din youtube e GRATIS, 3- nu plătești bilete la concerte și chiar dacă plătești- sunt prea puține evenimente pe bilete, deci NU POȚI SĂ SUSȚII UN ARTIST AȘA. 4- NU CUMPERI ALBUME PENTRU CĂ MUZICA E GRATIS ÎN ROMÂNIA!!! și când devenim mame- NU PRIMIM NICI UN AJUTOR!!!! ”,  este o parte din mesajul publicat de Adda.