Anda Adam divorțează? Ce a declarat artista

După ce nu au mai fost văzuți împreună și au șters pozele de pe conturile de socializare, au apărut semne de întrebare în legătură cu relația dintre Anda Adam și Sorin Nicolescu

La 5 ani de la căsătoria cu Sorin Nicolescu, artista în vârstă de 40 de ani a început să fie văzută mai mult singură. Se pare că cei doi soți nici nu se mai urmăresc pe contul de Instagram. Ba mai mult, Anda Adam și soțul ei nu mai poartă verighetele din luna mai, conform viva.ro.

Recent, a fost ziua de naștere a micuței lor și se pare că au sărbătorit-o separat. Există suficiente motive care par să indice un divorț, însă cântăreața neagă în continuare aceste afirmații. Deși există aceste speculații de mai bine de un an, Anda Adam nu a recunoscut niciodată varianta unui divorț între ea și Sorin.

„Sunt niște aberații”

În urmă cu șase luni, blonda declara pentru wowbiz.ro că nu divorțează de tatăl fetiței ei. A negat toate zvonurile legate de un posibil divorț sau cum că au stabilit pensia alimentară a copilului. Anda Adam a mărturisit tot atunci că relația lor merge bine.

„Am auzit că s-a scris și că am stabilit pensia alimentară. Doamne ferește. Nu este nimic adevărat”, a spus artista.

Soția lui Sorin Nicolescu a declarat că există și în căsnicia lor, ca în orice relație, și momente mai tensionate. A recunoscut că există certuri și că e normal ca doi oameni să nu aibă mereu aceleași păreri.

Rămâne cu Sorin de dragul copilului?

Anda Adam și-a expus punctul de vedere referitor la situațiile în care soții se complac într-o căsnicie de dragul copilului. A comentat despre acest aspect, nefiind de acord cu o astfel de mentalitate.

Consideră că cel mai afectat în această ecuație ar fi chiar copilul și că o relație toxică îi va dăuna acestuia până în viața de adult. Vedeta a ținut să precizeze că familia este cel mai important aspect al vieții ei, dar, în același timp, are mereu grijă să nu își neglijeze și cariera.