Invitată în emisiunea lui Cristi Brancu, Andreea Marin a povestit că a decis să se vaccineze împotriva coronavirusului și că deja i-a fost administrată prima doză. Ea a mai spus că, după vaccin, a stat în pat două zile și că a avut dureri puternice de mușchi, în tot corpul, fără să aibă temperatură. Fosta prezentatoare a emisiunii ”Surprize, surprize” a precizat că s-a vaccinat cu serul produs de AstraZeneca dar că nu i s-a administrat o doză din lotul cu probleme. Vedeta a ținut să menționeze că nu este sigură dacă stările de după vaccin au fost provocate de acesta.

“Am făcut primul vaccin, aștept acum rapelul. Nu a fost chiar o plăcere, deși eu sunt, așa, o fire puternică și nu mă așteptăm să am vreo reacție după! Am avut două zile de stat în pat, și două nopți, și eu nu stau în pat niciodată, dureri foarte puternice de mușchi, de sus până jos, fără temperatură, că la o gripă puternică, dar fără temperatură, ceea ce a fost foarte ciudat! Am făcut controversatul vaccin (Astra Zeneca), dar nu a fost din acel lot, nu știu dacă are vreo legătură sau nu.

E normal să ne punem întrebări, e normal să ne gândim la toate, însă am decis că voi face și a două rundă, pentru că, până la urmă, dacă zicem cât mai mulți nu, de ce să nu ne fie bine împreună.”, a spus Andreea Marin la Prima TV.

Fiica sa a fost infectată cu coronavirus

Vedeta TV a mai precizat că, la finalul anului trecut, chiar în prag de sărbători, fiica sa, Violeta, a fost infectată cu coronavirus și că a trebuit să stea izolată timp de trei săptămâni. Andreea Marin este tare mândră de fiica ei pentru că s-a descurcat singură în acea perioadă.

”Deci am decis să fac vaccinul și partea a doua, mai ales că noi am avut în casă un bolnăvior, chiar fetița mea și a fost bolnăvioară chiar de Crăciun și de Anul Nou! A stat închisă de sărbători.

Nu am avut ce să facem, dar a fost tare vitează! A avut o formă ușoară, se întâmplă! Totul a fost bine în final! Noi nu am avut nicio problemă, ne-am testat de mai multe ori. Am stat total separați. Ea nu a luat de acasă, a luat din afară casei. Ea are, să zic așa, o mică garsonieră a ei. Are camera, holul și baia proprie, dacă închizi acolo ușa, practic e izolată de noi, în restul casei, astfel încât noi îi duceam mâncarea. I-am pus și un brăduț la ușă.

I-am făcut și o surpriză, ne-am dus și am găsit o chestie mare din plastic și am izolat ușa ei, i-am pus și am deschis ușa să vadă brăduțul, să ne vadă pe noi în acea seară, dar nu puteam altfel comunica decât despărțiți! Eu cred că a fost o lecție și pentru ea. A trebuit să se descurce singură aproape 3 săptămâni! Atât a stat izolată! Și să își ia pastiluțele! A fost foarte ascultătoare, foarte curată, și-a păstrat mediul curat! Totul a fost bine, în final! E o lecție și asta! Fiecare generație are lecțiile ei, până la urmă!”, a mărturisit prezentatoarea TV, în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV.