Informația momentului despre vaccinul anti-covid produs de Pfizer. Un studiu francez oficial făcut public în cursul zilei de luni a scos la iveală impactul vaccinului asupra creșterii riscului de probleme cardiovasculare grave.

Potrivit studiului francez, vaccinul anti-covid de la Pfizer/ BioNTech nu creşte riscul de probleme cardiovasculare grave (infarct, AVC sau embolie pulmonară) la persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, realtează AFP.

Mai exact, rezultatele studiului arată căvaccinarea cu serul de la Pfizer/ BioNTech „nu pare a fi asociată unei creşteri a riscului de evenimente cardiovasculare grave la persoanele în vârstă de 75 de ani şi mai mult”, fie după prima, fie după a doua doză, concluzionează autorii.

De menționat este faptul că aceste analize au fost realizate în cadrul grupului de interes ştiinţific Epi-Phare ce reuneşte Agenţia Medicamentelor (ANSM) şi Asigurările de Sănătate (Cnam).

În ceea ce privește modul cercetării, oamenii de știință au luat în calcul ansamblul de cazuri spitalizate raportate în Franţa pentru infarcturi, AVC şi embolii pulmonare între decembrie 2020 şi martie 2021 la persoanele de 75 de ani şi mai mult, vaccinate şi nevaccinate (adică aproape 30.000 de persoane).

Vaccinul Pfizer nu crește riscul de probleme cardiovasculare

Mai departe, cercetătorii au comparat apriția problemelor cardiovasculare în momente diferite. Perioadele de 14 zile după prima şi a doua doză de vaccin au fost considerate dpret perioade de risc, şi toate celelalte perioade de control.

„În general, frecvenţa apariţiei cazurilor de spitalizare pentru infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic, accident vascular cerebral hemoragic sau embolie pulmonară la persoanele cu vârsta de 75 de ani şi peste nu a diferit semnificativ” între aceste perioade diferite, potrivit concluziilor studiului.

În urma rezultatelor obținute, cercetătorii de la Epi-Phare se gândesc să actualizeze aceste date. Potrivit acestora, analizele vor continua și pentru alte vaccinuri anti-covid.

„Odată ce informaţiile vor fi disponibile, analizele vor continua să măsoare aceste riscuri, în special la persoanele cu antecedente de evenimente cardiovasculare, la persoanele mai tinere, precum şi pentru alte vaccinuri anti-Covid-19”, spun aceștia.

Amintim faptul că în Franţa, campania de vaccinare a debutat la finalul lui decembrie 2020 şi a inclus la început doar persoanele în vârstă (vaccinate în principal cu serul de la Pfizer/BioNTech).

Un stiu publicat în luna mai de grupul Epi-Phare, referitor la același vaccin se preciza că vaccinare reduce cu 87% riscul de a face forme grave de Covid-19 la persoanele de peste 75 de ani după a şaptea zi de la a douadoză.