Bomba cu ceas pe care stă UE este pe cale să explodeze! Ce ar putea să urmeze în Europa

Bomba cu ceas pe care stă UE este pe cale să explodeze! Comentatorii politici și economici internaționali vorbesc despre șanse ca eșecul campaniei europene de vaccinare să se producă, ceea ce ar da motive raționale celor care se opun unei integrări mai profunde a statelor europene.

Bomba cu ceas pe care stă UE este pe cale să explodeze! Ce ar putea să urmeze în Europa

Recesiunea din zona euro a fost în 2020 mult mai gravă decât cea de peste Atlantic, iar perspectivele economiei europene se prezintă a fi sumbre, dacă măsurile de sprijin adoptate anul trecut nu vor fi urmate de eforturi chiar mai mari în 2021.

Bomba cu ceas a campaniei de vaccinare

Uniunea Europeană și-a stabilit ținta de a vaccina cel puțin 70% din populația adultă a fiecărui stat membru până la sfârșitul verii lui 2021, dar obiectivul este în pericol de a nu putea fi îndeplinit.

Până în prezent, UE a aprobat doar două vaccinuri, pe cele produse de Pfizer-BioNTech și Moderna, dar cantitățile oferite de producători sunt insuficiente.

Iar AstraZeneca, care al cărui vaccin este pe cale să fie aprobat de Bruxelles în această săptămână, a anunțat deja că va livra cu 50 de milioane de doze mai puține decât așteptările inițiale ale Comisiei Europene.

Blocul comunitar a reușit până în prezent să administreze aproximativ 8,9 milioane de doze în total, cam 2 la fiecare 100 de cetățeni europeni. De cealaltă parte, SUA și Marea Britanie au ajuns la procente precum 7% și 10,5%, în timp ce Israelul este în frunte, cu 43%.

”Politică dezastruoasă privind achiziția de vaccinuri”

Cum ambele vaccinuri aprobate de Comisia Europeană au nevoie de două doze injectate pentru a fi eficiente, se pare că UE va întâmpina dificultăți majore pentru a reveni la programul inițial al campaniei de vaccinare.

Comentatorii politici comentează că vor exista consecințe dezastruoase pentru UE dacă acest eșec nu va fi remediat rapid, arată Express, din Anglia.

Politica dezastruoasă a Uniunii privind achiziția de vaccinuri ar putea reprezenta greșeala supremă a factorilor de decizie de la Bruxelles: oamenii din diferite țări primesc un motiv rațional pentru a se opune integrării europene, apreciază Wolfgang Munchau, șeful grupului de lucru Euro Intelligence de la Oxford.

Iar Adam Tooze, comentator financiar și profesor de istorie la Universitatea Columbia, a publicat recent o opinie în care arată că efectele economice negative ale pandemiei riscă să devină mult mai mari, în aceste condiții.

”Automulțumire privind Planul de Recuperare economică”

”Încă din vara trecută, o bulă de mulțumire autosuficientă a înconjurat Planul de Revenire pentru economiile europene, iar viziunea pentru recuperarea economică este în afara unui viitor mai verde”, a scris Tooze.

Profesorul Tooze susține că aproape toate măsurile economice adoptate în 2020 de factorii de decizie europeni au fost mai puțin adecvate, în comparație cu răspunsul administrației de la Washington la criza provocată de pandemie, în consecință recesiunea a fost mult mai adâncă.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că produsul intern brut – PIB al zonei euro s-a prăbușit cu 7,6 procente în 2020.

Scăderea este mai accentuată decât contracția de 3,5% înregistrată de economia americană în 2020 și mult mai gravă decât cea mai proastă perioadă de până acum înregistrată de economia europeană, în timpul crizei financiare din 2008-2009.

Prespective incerte de creștere

În timp ce Bruxellesul anunța cu surle și trâmbițe Fondul de Recuperare, formarea brută de capital fix se prăbușea cu mai mult de 10% în zona euro, comparativ cu 1,7% în SUA.

Pe scurt, Comisia Europeană estimează prăbușirea în sectorul investițiilor private va ajunge la 831 miliarde euro în 2020 și 2021, mai mare chiar decât dimensiunea pachetului financiar propus pentru recuperare economiei europene, explică Tooze.

”Cel mai îngrijorător ar trebui să fie pentru Comisia Europeană faptul că investițiile au înregistrat cel mai sever recul în Europa de Sud, care oricum suferea cronic de lipsă de investiții încă din 2010”, notează profesorul.

Tooze arată că nu se transformă neapărat într-un susținător al modelului propus de Rezerva Federală Americană ca răspuns la criza declanșată de pandemia de coronavirus.

În același timp, însă, critică Banca Centrală Europeană că a adoptat niște politici mai degrabă inspirate de la Banca Centrală a Japoniei, care au darul de a reduce panica dar lovesc în perspectivele legate de creșterea economică viitoare.

Nevoia unui nou stimul fiscal

”Europa are nevoie cel mai mult dintre toate de un nou stimul fiscal. Și aici auto-suficiența este cea mai problematică. Fondul de Recuperare este indubitabil un succes politic, dar din punct de vedere economic pur și simplu nu este suficient de mare”, arată Tooze.

Criticile profesorului sunt susținute și de fostul ministru de Finanțe grec, Yanis Varoufakis, care arată că insuficiența Fondului de Recuperare va conduce la o ”dezintegrare” a Uniunii Europene, proces care a început deja.

”Nu cred că vom asista la părăsirea Uniunii de către o altă țară, după Marea Britanie, cum ar fi Italia sau Grecia. Cel mai grav pentru UE este însă procesul de deconstrucție ‘sub suprafața apei’, pe care îl vedem deja.

Economiile Franței și a Germaniei de îndreaptă deja în direcții diferite. Cea germană se reface foarte repede după pandemie, pe când cea franceză, nu.

Nordul și Sudul, Vestul și Estul Uniunii devin continente diferite. Avem deja re-naționalizarea a diferite politici la nivelul guvernelor statale, ceea ce face ca procesul de federalizare să fie din ce în ce mai îndepărtat.”, a declarat Varoufakis, conform sursei citate.

Fostul ministru de Finanțe crede că schimbările de politici publice care au loc în acest în cadrul statelor europene vor face ca Uniunea să devină din ce în ce mai irelevantă.