„Cu mare tristețe, anunțăm că astăzi s-a stins din viață colegul nostru, actorul Bogdan Caragea. Bogdan a absolvit în 1987 Institutul de Teatru din Târgu-Mureș. A fost actor la Theatrum Mundi din București în perioada 1990 – 1993. A fost, din 2007, director de producție la Teatrul de Stat Constanța. În același timp, a fost prezent pe scenă, in mai multe roluri memorabile. Cel mai recent rol al său, o creaţie foarte apreciată de public a fost în “Testosteron”, de Andrzej Saramonowicz, regia Traian Şoimu. În ultimii ani, a mai putut fi văzut pe scenă în rolul contelui Almaviva din “Nunta lui Figaro”. La Teatrul de Stat Constanţa a regizat spectacolele “Escrocii” şi “Omul, bestia şi virtutea”, în care a şi jucat.Dumnezeu să îi călăuzească pașii în lumină!”, scrie în postarea de pe pagina oficială de Facebook a teatrului.

Bogdan Caragea a fost director artistic al Teatrului de Stat Constanța, iar rolul său în cadrul instituției culturale a fost atotcuprinzător, acesta fiind actor, director artistic, de producție, de scenă, regizor și chiar compozitor.

BREAKING. Dupa Ion Dichiseanu, un alt nume mare ne-a parasit! Dumnezeu sa ii calauzeasca pasii in lumina

Ion Dichiseanu ne-a parasit, joi, 20 mai

Actorul Ion Dichiseanu a murit, joi, 20 mai, la spital. Era internat de trei luni la Spitalul Floreasca. Ion Dichiseanu a ajuns în spital după o infecție cu o bacterie ce i-a provocat o pneumonie bilaterală, spunea Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor.

“Nu a pornit dintr-o suferinţă anume, el este un fost fumător şi a avut o saturaţie uşor scăzută a oxigenului, dar nu alarmantă. În noiembrie a avut câteva simptome care i-au dat de bănuit, a făcut radiografie şi CT. Acestea au fost prost citite, prost interpretate. A făcut o bronhoscopie şi, la 11 zile după aceasta, s-a prăbuşit şi am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală”, declara Ioana Dichiseanu într-o emisiune la Prima TV.

Recent, fiica actorului postase un mesaj pe rețelele de socializare prin care le cerea oamenilor să se roage pentru sănătatea tatălui ei.