Când se vor închide școlile? Anunțul important de la ministrul Educației

Cazurile de îmbolnăviri cu coronavirus au început să crească din nou, la nici o lună de la începutul școlilor în format fizic. Acest lucru provoacă teamă în rândul părinților care vor să își ducă copiii la școală pentru a putea merge liniștiți la muncă.

Când se vor închide școlile? Anunțul important de la ministrul Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, îi calmează pe părinții care se sperie gândindu-se că se vor închide școlile. Oficialul din Guvernul Cîțu a anunțat când se vor închide, de fapt, școlile din România.

Astfel, Sorin Cîmpeanu a declarat duminică la Antena 3 că autoritățile nu vor propune închiderea școlilor din București decât atunci când rata de incidență a cazurilor de coronavirus va trece de 6 la mie.

Când se vor închide școlile din București

El îndeamnă pe toată lumea la respectarea măsurilor de protecție, a regulilor și la vaccinare, pentru a nu ajunge niciodată în situația în care rata de incidență va depăși 6 la mie, care este definitiv drept prag legal din cauza căruia se va intra în carantină. Astfel, el a precizat clar și răspicat că abia atunci, când se va trece de 6 la mie, școlile se vor închide.

Oficialul din Guvernul Cîțu a mai declarat că autoritățile sunt obligate să ia în considerare această situație atunci, pentru a limita răspândirea coronvirusului. Însă nimeni nu va propune închiderea școlilor atât timp cât rata de infectare nu va depăși 6 la mie.

Ministrul Educației îndeamnă la respectarea regulilor

Ministrul Educației îndeamnă angajații din sistemul de învățământ, profesorii, dar și elevii, la respectarea măsurilor de protecție. Printre aceste măsuri se numără și aerisirea sălilor de clasă, portul măștii, respectarea distanțării sociale și testarea.

Mai mult, Sorin Cîmpeanu a declarat că se fac demersuri pentru a susține o testare non-invazivă, mai ușor de efectuat, cu care părinții sunt de acord, comparativ cu testarea anti-gen care este destul de dificilă și chinuitoare pentru cei mici.

Sistemul hibrid, o soluție în învățământ

Mai multe localități din România se află deja în carantină, însă și aici s-a găsit o soluție pentru a ajuta elevii din anii terminali care se pregătesc pentru examene. Multe localități aflate în carantină au adoptat măsura hibrid pentru elevii claselor a XII-a și a VII-a. Mai exact, jumătate dintre copii se va duce la școală în format fizic, iar cealaltă jumătate va participa la ore online.