Carmen de la Sălciua, comparată cu Denisa. Care a fost reacția cântăreței: „Nu încercați să mă puneți într-o lumina proastă”

Carmen de la Sălciua a luat foc pe internet.

Carmen de la Sălciua, comparată cu Denisa. Care a fost reacția cântăreței: "Nu încercați să mă puneți într-o lumina proastă"

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate și ascultate cântărețe din România. Vedeta are o voce de milioane cu ajutorul căreia a cucerit mii de oameni. Piesele sale se aud peste tot, iar ea nu poate decât să se bucure. Fiecare melodie pe care a lansat-o până acum a ajuns pe primele locuri în Trending. Vedeta are milioane de vizualizări și se bucură de un succes imens.

Fosta soție a lui Culiță Sterp are noroc pe toate planurile, mai puțin în dragoste. Cântăreața nu a reușit nici acum să își găsească sufletul pereche. S-a zvonit, la un moment dat, că ar fi îndrăgostită din nou, dar nu a fost deloc așa. Este singură și momentat se simte bine așa.

Ea este foarte apropiată de fanii ei, cărora le datorează tot succesul ei. Le este profund recunoscătoare pentru faptul că îi ascultă și îi apreciază muzica. Vedeta a făcut furori cu ultima piesă lansată alături de Jador și surprizele nu se opresc aici. Frumoasa artistă pregătește o nouă melodie alături de Karym, pentru care ambii s-au pregătit intens.

Carmen de la Sălciua a spus tot ce a avut pe suflet

Zilele acestea, vedeta a fost comparată din nou cu Denisa Manelista. Ei nu îi plac momentele în care este asemănată cu regretata artistă. Mulți i-au spus că vocea sa este asemănătoare cu a ei, dar a fost și acuzată că a încercat să o copieze. Totul a pornit de când vedeta a decis să se facă blondă, iar internauții au spus că doar a vrut să semene cu Denisa. Citind toate aceste comentarii, Carmen de la Sălciua a explodat pe internet.

„Mai oameni buni si ziaristi de duzina care scrieti asa ceva, in primul rand eu nu sunt dornica absolut deloc de afirmare. Am refuzat toate invitatiile de a aparea in scandaluri si nu m-am comparat niciodata cu Denisa, nu m-am facut blonda ca sa seman cu Denisa! Nu vreau sa ma tot asociati cu Denisa! Suntem persoane diferite, daca unii cred ca ni se aseamana vocea, asta nu inseamna sa stati si sa ma injurati pe mine ca doar asta e vocea mea! Am o viata si nu am nevoie sa ma vad in fiecare zi cu stiri de tot rahatul!

Carmen de la Sălciua, comparată cu Denisa. Care a fost reacția cântăreței: "Nu încercați să mă puneți într-o lumina proastă"

Eu am o meserie pe care o respect nu vreau ca oamenii sa vada in fiecare zi ce mananc eu, ce spun eu, ca doar nu fac nimic neobisnuit! Omenirea are probleme mai mari decat vopseaua mea de par! Pe bune! Eu nu ma promovez prin astea! Cand voi considera ca va fi momentul sa am ceva de spus wow, voi spune! Sunt iubita si îi multumesc lui Dumnezeu si oamenilor pentru asta, dar nu incercati sa ma puneti intr-o lumina proasta numa ca sa mancati o paine! In viata nu conteaza numai unde ajungi ci si mijloacele prin care ajungi!”, a scris Carmen de la Salciua