În curând vom putea călători în străinătate doar în baza unor certificate de vaccinare Covid – 19. Uniunea Europeană (UE) a acordat suma de 121 de milioane de euro pentru finanțarea acestor documente.

Pașapoartele de vaccinare, cunoscute și sub denumirea de „certificate verzi” vor putea să fie folosite în Uniunea Europeană (UE) începând de vara viitoare.

Ce conține pașaportul de vaccinare?

Aceste documente vor fi valabile în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Certificatul verde va conține date cu caracter personal despre fiecare călător. Mai exact, prin intermediul acestui document vom putea atesta faptul că am fost imunizați împotriva Covid – 19. Mai mult, tot cu acest document putem dovedi că am fost testați negativ pentru infecția cu Covid – 19 sau putem demonstra faptul că am avut recent coronavirus, că ne-am vindecat și că avem anticorpi imuni la o eventuală nouă infecție.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, spune că doar prin implementarea acestor certificate verzi de vaccinare călătoriile între statele membre UE vor putea fi reluate în condiții de siguranță.

Aceste pașapoarte de vaccinare vor permite țărilor europene să dea drumul din nou sectorului turistic, puternic afectat de pandemia de coronavirus. Deja state precum Grecia au anunțat că vor lua în considerare aceste documente ale turiștilor străini.

Fiecare certificat verde de vaccinare va fi emis de către statul de apartenență. Pașaportul de vaccinare va fi electronic și va fi prezentat de fiecare dată când părăsim țara. Vicepreședintele Comisiei Europene (CE) spune că forma finală a acestui document urmează să fie definitivată până în luna iunie.

Practic, ideea unui pașaport de vaccinare pentru coronavirus a devenit deja realitate. În data de 17  martie 2021 Comisia Europeană a prezentat forma finală a acestui document care ne va permite în curând să circulăm fără restricții în statele europene și nu numai. După ce certificatul verde va primi aprobarea Consiliului European, acesta urmează să primească votul final al Parlamentului European.