„Da, am avut COVID. Mi-a fost foarte frică pentru că nu știam cum reacționează organismul fiind una dintre persoanele cu risc, dar am avut o formă ușoară.

Cătălin Botezatu: Nu am avut miros, așa mi-am dat seama

Nu am avut miros, așa mi-am dat seama. Am început să mă parfumez mult de tot și am văzut că nu miros”, a povestit creatorul de modă Cătălin Botezatu, potrivit libertatea.ro.

„Apoi am fost la Istanbul, mi-am făcut toate testele de plămâni. (…) Când treci prin cinci operații de la un cancer nu e prea ușor. Sunt extrem de optimist. Am mai făcut încă o operație pentru că doctorii s-au speriat crezând că s-a mai întâmplat ceva.

Botezatu: Am fost la Istanbul, mi-am făcut toate testele de plămâni

Nu s-a întâmplat, din fericire a fost o operație simplă, reușită. Da, sunt mândru că m-am vindecat de cancer și mă laud, datorită mie foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici din Turcia. Și dacă în România li s-au dat verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, acești oameni trăiesc, s-au operat, au scăpat cu viață”, a mai spus creatorul de modă.