Anul 2020 nu a fost chiar așa cum ne-am fi așteptat din mai multe puncte de vedere. Chiar și așa, viața are o singură direcție clară și precisă, așa că nu ne rămâne decât să sperăm la mai bine și să ne bucurăm de fiecare moment alături de cei dragi.

La fel are de gând să procedeze și Gabriela Cristea. Vedeta recunoaște faptul că nu a avut o perioadă mult prea bună din punct de vedere financiar. Însă acest lucru nu înseamnă că uită de emoțiile și bucuriile care vin odată cu sărbătorilor de iarnă. Îndrăgita vedetă a împărtășit cu fanii ei din mediul online planurile sale de sărbători.

Gabriela Cristea este o femeie înțeleaptă și știe faptul că la un moment dat lucrurile vor reveni la normalitate. În ciuda faptului că resursele financiare au fost limitate anul acesta, acest lucru nu o împedică să se bucure alături de familia ei de magia sărbătorilor de iarnă.

Este conștientă de faptul că are familia aproape, iar acest lucru este cel mai important. Dincolo de toate problemele venite odată cu pandemia de coronavirus, Gabriela știe să se bucure din plin, așa că a împărtășit cu fanii ei din mediul online planurile pe care le are și obiceiurile de care va ține cont fără îndoială în preajma sărbătorilor de iarnă.

„Anul 2020 a fost atât de…altfel. Daaa, totul a fost cu susul în jos, valorile s-au schimbat, valențele sunt altele…important e să nu ne abandonăm principiile și să ne păstram valoarea și valorile. Eu nu am să renunț la colinde, nici dacă trebuie să le fredonez în gând. Am să deschid cadouri cu fetele mele și cu Tavi pe 25 decembrie, chiar dacă am să împachetez mere și covrigi.”, a scris Gabriela Cristea.

Ce planuri are Gabriela Cristea de sărbători. Vedeta nu are de gând să renunțe la aceste lucruri chiar dacă ne aflăm în pandemieCe planuri are Gabriela Cristea de sărbători. Vedeta nu are de gând să renunțe la aceste lucruri chiar dacă ne aflăm în pandemie

Gabriela Cristea vrea să trăiască din plin magia sărbătorilor de iarnă

Gabriela Cristea este un real exemplu pentru fanii ei din mediul online. Vedeta recunoaște faptul că anul acesta, în ciuda faptului că darurile poate vor însemna ”mere și covrigi”, nu se va abate de la a trăi bucuria din plin. Nici nu se gândește să nu le ofere celor două fiice ale sale ocazia de a se bucura la deschiderea cadourilor de Crăciun.

Gabriela Cristea nu va ține cont de kilogramele în plus de data aceasta. Măturisește că va mânca ce îi va pofti inima, chiar dacă acest lucru ar însemna să acumuleze câteva kilograme. Mai mult decât atât, vedeta are planuri mari pentru anul 2021, iar în acest sens își va pune o dorință în noaptea dintre ani.

„Sunt sigură că vom mânca sarmale și cozonac, chiar daca vom pune 1-2 kg pe șolduri. Cu certitudine ne vom ține de mână în noaptea de Anul Nou și ne vom pune o dorință pentru 2021, chiar dacă nu vom ciocni o cupă cu șampanie. Sunt sigură că vom trăi vremuri mai bune dar nu mă plang nici acum, important e să fim sănătoși și să ne avem unii pe alții. Eu sunt recunoscatoare pentru tot.”, a încheiat vedeta.