Dana Rogoz, mesaj sfâșietor de ziua tatălui său. Bărbatul a decedat acum 7 ani: „Îți simt lipsa, simt golul”

Dana Rogoz este răpusă de durere. O aniversare tristă marchează ziua care mai de mult era motiv de bucurie.

Dana Rogoz, mesaj sfâșietor de ziua tatălui său. Bărbatul a decedat acum 7 ani: "Îți simt lipsa, simt golul"

Dana Rogoz este o femeie fericită și împlinită, dar trăiește cu un mare în gol în suflet. Vedeta și-a pierdut tatăl în urmă cu 7 ani. I-a fost și îi este încă foarte greu fără el. Uneori simte nevoia să stea de vorbă cu acesta, să primească sfaturi părintești ori doar să-i simtă apropierea, însă acest lucru nu mai este posibil.

Deși este genul de femeie puternică, unele poveri își fac resimțită greutatea într-un mod inevitabil. Îndrăgita actriță își păstrează mereu zâmbetul pe buze și nu lasă să se vadă momentele dificile prin care trece. Fiind o fire pozitivă, mulți ar bănui cu greu lupta pe care aceasta o dă în interiorul său.

Sprijinul ei se trage în special dintr-o familie superbă, un soț care o iubește la nebunie și doi copii minunați. Astfel înfruntă mai ușor lipsa bărbatului care i-a dat viață și căruia îi duce dorul mai tare decât lasă să se vadă.

Au trecut 7 ani de când Dana Rogoz și-a pierdut tatăl

Dana Rogoz și-a făcut un obicei. În fiecare an, de ziua tatălui său, ea îi transmite acestuia câte un mesaj emoționant, care îi lasă pe mulți dintre urmăritorii ei mișcați de cuvintele frumoase. El s-a stins din viață când fiul ei, Vlad, avea doar 10 luni.

Artista a povestit că înainte de tragicul eveniment, el părea foarte bine și chiar sărbătorise Paștele în Apuseni. La o săptămână după, bărbatul a decedat și a lăsat în urmă un gol imens și multă, multă suferință.

După ce a primit un diagnostic crunt, trupul său a cedat, iar vedeta a suferit enorm. De ziua lui, ea a postat câteva cuvinte despre el, pline de durere și iubire. Fanii acesteia nu s-au putut abține și s-au arătat solidari cu ea pentru pierderea suferită.

Dana Rogoz, mesaj sfâșietor de ziua tatălui său. Bărbatul a decedat acum 7 ani: "Îți simt lipsa, simt golul"

„Daca ai vedea ce frumoasă e, dacă ai auzi-o cum râde, daca ți-aș trimite poze cu ea pe WhatsApp, daca ai plimba-o cu căruciorul în parc, dacă i-ai cumpăra rochițe. Dacă l-ai vedea pe Vlad cum o distrează, dacă ai vedea ce mare și isteț a crescut, dacă l-ai lua de la școală, dacă m-ai vedea pe mine – mamă de doi copii. Dacă ne-ai vizita casa de la Viscri, înainte de a începe renovarea, dacă mi-ai aduce mâncare bună gătită de tine cu gândul la mine, pe care să o mănânc după ce alăptez, când simt că mi-au scăzut puterile.”, este doar o parte din mesajul transmis de vedetă.