Zanni a câștigat sezonul 2 Survivor România când l-a învins pe Andrei Dascălu în marea finală ce s-a difuzat sâmbătă, 10 iulie, în Republica Dominicană. Iată câteva detalii inedite despre fostul Faimos care a ridicat marele trofeu. Cine sunt părinții trapperului.

Detalii neștiute despre Zanni, câștigătorul Survivor România

Zanni nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este unul dintre cei mai cunoscuți trapperi din industria muzicală autohtonă, iar de când a câștigat sezonul 2 Survivor România, numele său a căpătat extrem de multă notorietate.

Protejatul lui Alex Velea are 23 de ani și a demonstrat că este un adevărat supraviețuitor. Zanni este unul dintre copiii instituționalizați ai României care au avut o șansă la o viață mai bună. Abandonat de părinți când era un bebeluș, artistul și-a petrecut copilăria și adolescența prin diferite orfelinate și case de copii.

Pentru prietenii săi virtuali care voiau să afle detalii intime despre el și nu numai, ei bine, aflați că Zanni s-a născut pe data de 20 septembrie 1998 și este zodia Fecioară. Trapperul are o înălțime de 1.67m și 54 de kilograme, având o constituție silfidă.

În ciuda constituției sale firave, Zanni a demonstrat că este cel mai bun pe traseu, prin agilitate, rapiditate și multă ambiție.

Zanni nu și-a cunoscut niciodată părinții

Edmond Zannidache a trăit un adevărat coșmar în copilărie, atunci când a fost supus unor violențe fizice din partea personalului caselor de copii:

„Noaptea făceam pe mine ca să îmi fie cald, iar dimineața îmi rupeau picioarele, drept pedeapsă. Într-o zi am fost adoptat de o organizație de copii, unde eram în case cu mame, angajate să aibă rolul de mamă pentru un număr de copii”, mai povestea Zanni.

Faimosul a muncit din greu și a îndurat condițiile extreme de supraviețuire din jungla dominicană pentru a-și vedea visul împlinit, acela de a câștiga Survivor România.

Nu și-a cunoscut niciodată părinții dar știe că cei care i-au dat viață sunt plecați în Grecia, acolo unde lucreză de mai bine de 20 de ani. Zanni are o colecție impresionantă de tatuaje, 100 la număr, și se pare că nu se oprește aici:

„Tatuajul de pe tâmplă înseamnă totul, universul. Am peste 100 de tatuaje. Am făcut 30 de tatuaje într-o săptămână. Dacă aveam bani le făceam pe toate în acelaşi timp. Am investit foarte mult în ele, câteva zeci de mii de lei. Cel mai scump a fost 1200 de lei”, declara Zanni, acum ceva timp.