Din martie, vor crește prețurile modelelor Dacia, spune presa franceză

Mai multe publicații franceze au scris în ultima săptămână că modelele Dacia vor avea prețuri mai mari din luna martie a anului 2021. Sandero Stepway va avea cea mai mare creștere.

Din martie, vor crește prețurile modelelor Dacia, spune presa franceză

Încă de la sosirea sa la conducerea grupului Renault, Luca de Meo a declarat că mărcile companiei vor trebuie să se axeze pe marje mai mari de profit și mai puțin pe creșterea vânzărilor. Acest anunț, specificat și în prezentarea din luna ianuarie 2021 a planului Renaulution, pare a avea deja efecte.

Pe lângă optimizarea sistemului de producție și reorganizarea grupului, acțiuni care necesită un timp mai mare de aplicare, este destul de limpede că grupul Renault va apela și la o majorare a prețurilor pentru vehiculele tuturor mărcilor.

Conform jurnaliștilor francezi majorarea prețurilor a început încă de anul trecut și a continuat la începutul lui 2021. Prima marcă vizată, cea principală, afișează deja creșteri ale prețurilor care culminează cu circa 2.000 de euro adăugați modelului Espace.

Și, pentru că nu se puutea altfel, din martie vine rândul mărcii Dacia să majoreze tarifele pentru modelele sale. Cum cererea pentru noul Sandero este tot mai mare, nici că se putea găsi moment mai bun pentru o astfel de operațiune. Prin urmare, începând din această primăvară, SUV-ul Duster va costa cu circa 200 de euro mai mult, excepție făcând doar varianta sa de bază, Access, al cărei preț nu se va modifica.

O creștere chiar mai mare a tarifelor va fi aplicată monovolumului Lodgy, clienții trebuind să plătească pentru acesta circa 300 de euro în plus. Și asta în ciuda faptului că vehiculul se află pe „final de viață”, el urmând a fi scos din producție și înlocuit cu un crossover.

Bineînțeles că vedeta Sandero nu putea scăpa. Jurnaliștii francezi susțin că prețul acesteia va crește cu circa 200 de euro, ba chiar cu 300 de euro pentru varianta Stepway. Mai exact, pe piața franceză prețul de bază al modelului Sandero va urca de la 8.690 de euro la 8.890 de euro, în timp ce Sandero Stepway va costa 12.890 de euro față de 12.590 de euro în prezent.ficială a unor

Deși nu există o confirmare oficială a unor modificări de preț și pe piața din România acestea vor fi, așa cum s-a întâmplat și în trecut, mai reduse decât cele operate de marca românească aparținând grupului Renault pe piața franceză

Trebuie menționat că, în ciuda unor eventuale scumpiri, modelele mărcii românești rămân printre cele mai puțin costisitoare de pe piață.

Crește timpul de livrare pentru Dacia Sandero

Succesul de care se bucură noua Dacia Sandero la nivel european, în special pe piețele din Franța, Spania sau Germania aduce după sine și probleme mai puțin așteptate. Conform presei franceze, de exemplu, cei care comandă acum modelul Sandero sunt informați de dealeri că își vor primi mașina, cel mai probabil, în iunie!

Devenit recent cel mai vândut autoturism din Spania și ocupantul unui loc fruntaș în Franța, modelul Dacia Sandero pare să fi ajuns în postura de obiect greu de procurat.

Faptul că Dacia Sandero e un succes pe piețele din vestul continentului îi încântă pe reprezentanții dealerilor. Sigur, comisioanele ușor obținute au și ele rostul lor în această chestiune. Conform jurnaliștilor l`Argus un dealer bimarcă, Renault – Dacia, din zona Parisului a declarat că „am avut un obiectiv de vânzări de șase unități în ianuarie. Am semnat deja 26 de comenzi ferme de cumpărare pentru Sandero. Și, în principal, pentru versiunea Stepway”. În același timp, un coleg al acestuia care se ocupă de vânzări pentru marca Renault a ținut să menționeze că „până și clienții care vin pentru un Clio privesc cu interes verișorul său român. Și nu doar din cauza diferenței de preț”.

Alt dealer, aceeași situație. „În ceea ce privește numărul de clienți veniți să vadă mașina a fost o nebunie: unele comenzi au fost triplate, oamenii se grăbeau să cumpere. În perioada «porți deschise», comenzile Dacia erau mult mai mari decât cele pentru Renault Renault”, a explicat pentru l`Argus un alt agent de vânzări Dacia din Franța.

Din nefericire, toate aceste vești bune pentru marca românească deținută de grupul Renault sunt estompate acum de faptul că toți clienții care comandă un model Sandero în februarie, indiferent de versiune, își vor primi mașinile abia în iunie. Dealerii francezi susțin că tot ce au avut pe stoc a fost vândut și se întreabă de ce nu au fost făcute stocuri suficiente în toamna anului trecut.

Este important de știut că, în timp ce modelul Dacia Sandero este produs pentru piața europeană la uzina grupului Renault din Maroc, versiunea mai arătoasă, Stepway, este asamblată la uzina Automobile Dacia din România.