Ministerul italian al Sănătății a anunțat vineri, 12 martie, că cea mai mare parte a țării va fi închisă din nou începând de luni, conform informațiilor transmise de către afp.com

Decizia a fost luată deoarece Italia se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus, arată sursa menționată.

Cele mai populate regiuni ale Italiei, clasificate drept zone roșii

Trebuie menționat că cele mai populate regiuni ale peninsulei, în special Lombardia, centrul economic al ţării, şi Lazio, regiunea Romei, vor fi clasificate drept „roşii” (zone cu risc ridicat), ceea ce va duce la închiderea şcolilor, precum şi a barurilor şi restaurantelor.

De asemenea, călătoriile vor fi limitate la cerinţele de muncă, la achiziţionarea de produse de bază şi la urgenţe de sănătate.

Guvernul condus de Mario Draghi a adoptat vineri în Consiliul de miniştri noi măsuri anti-Covid pentru perioada 15 martie – 6 aprilie, hotărând în special ca regiunile care înregistrează un număr de peste 250 de noi cazuri pe săptămână să intre automat în zona roşie (cel mai mare nivel de risc corespunzător celor mai drastice restricţii).

Totodată, pentru weekendul de Paşte (3, 4 şi 5 aprilie), întreaga peninsulă va fi clasificată automat ca fiind zonă „roşie”.

Italia, care săptămâna aceasta a trecut pragul de 100.000 de decese din cauza pandemiei, înregistrează o creştere accentuată a contaminărilor şi deceselor, în mare parte din cauza tulpinii britanice. Autorităţile au raportat joi 26.000 de cazuri noi şi 373 de decese în 24 de ore.

Italia e la pământ

Italia are parte de o situație catastrofală. COVID a făcut prăpăd iar cifrele oficiale indică o realitate cutremurătoare. Țara a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de morți de după cel de-al Doilea Război Mondial. În total, s-au înregistrat 746.146 de decese. Este cu 15% mai mult decât media anuală pentru anii 2015-2019. Aceste declarații au fost făcute vineri, de biroul de statistică Istat din Roma, scrie La Libre Belgique.

„Țara de 60 de milioane de locuitori a fost afectată la sfârșitul lunii februarie 2020 de un prim val de coronavirus. Prin urmare, autoritățile au analizat excesul de mortalitate observat între lunile martie și decembrie. Numărul deceselor a fost cu 20% mai mare decât mediile înregistrate în aceeași perioadă între 2015 și 2019”, a susținut sursa citată.

Acest lucru nu înseamnă că toate decesele excedentare sunt legate direct de coronavirus. Experții au subliniat deja că excesul de mortalitate ar putea fi legat și de saturația spitalelor.