România a intrat în valul 3 al pandemiei! Într-o intervenție în direct, vineri seară, la Antena 3, secretarul de stat Raed Arafat a confirmat că valul 3 al pandemiei a început deja. Oficialul recomandă populației să nu intre în panică și să respecte în continuare măsurile de siguranță recomandate de autorități.

Arafat: Fără ajutorul majorității populației nu am fi reușit să controlăm pandemia

Deși am intrat în valul 3 pandemic, șeful DSU s-a declarat optimist. Arafat a explicat că, din fericire, România s-a comportat bine până acum. Cresc șansele de a putea controla acest val, care spre deosebire de primele, se leagă și de noile tulpini.

“Nu am trecut așa rău prin pandemie, după părerea mea. Fără ajutorul majorității populației nu am fi reușit însă să fim aici. Suntem deja în valul 3 și asta se vede cel mai bine în secțiile ATI. Avem în prezent în jur de 800 de cazuri în medie pe secțiile ATI. Dacă vom depăși o mie de cazuri, putem într-adevăr să vorbim de un val al treilea”, a explicat Raed Arafat.

“Depinde de noi să nu continuăm situația din noiembrie-decembrie”

Șeful DSU atrage atenția că presiunea pe ATI a redevenit foarte mare, iar oamenii din prima linie sunt epuizați.

“Suntem la limită pe secțiile ATI. Oamenii din sistemul medical au lucrat zi și noapte, sunt în stare de epuizare. Am avut oameni detașați una-două luni, care lucrau din hoteluri. Sper să nu fie cazul să îi forțăm din nou, mai ales cazurile în stare critică sunt cele care implică mari eforturi”.

Arafat crede că românii vor face față unui al treilea val, dacă țin cont de experiența acumulată. “De noi depinde să nu continuăm situația din noiembrie-decembrie, când am avut un vârf al cazurilor”, a opinat secretarul de stat.

Vineri s-a împlinit un an de la primul caz de COVID-19 în România

La un an de la diagnosticarea primului caz de COVID-19, în România, evoluţia pandemiei a intrat pe o nouă curbă ascendentă. De câteva zile se înregistrează, din nou, cu mult peste 3.000 de cazuri noi pe zi, potrivit RRA. Vineri au fost 3.761 noi cazuri. În ultimele 10 zile numărul celor care necesită spitalizare a crescut cu aproape 1.000 de pacienţi. Î

n prezent, sunt mai bine de 7.800 cazuri, dintre care 968 sunt la Terapie Intensivă. Din 26 februarie anul trecut, în total, în România, s-au diagnosticat peste 795.000 de infecţii cu coronavirus, 92,5% dintre oameni s-au vindecat, iar puţin peste 2,5% au decedat.