Izabela a suferit două atacuri de panică în urma cărora a ajuns direct la spital! Se pare că în casa Mireasa situația devine din ce în ce mai agitată, mai ales că mama tinerei a explicat că fiica ei nu este la primul episod de acest tip. Mai mult, potrivit spuselor mamei sale, Izabela se confruntă destul de des cu atacurile de panică, iar medicii i-au pus chiar și un diagnostic.

Concurenții au intervenit și au explicat că nu pot înțelege unele dintre deciziile Izabelei. „E foarte trist ce se întâmplă, dar mai trist din punctul meu de vedere este că știind, bănuiesc că mama ei, familia ei, știau lucrul acesta, de crizele acestea și astăzi s-a aflat exact ce vorbeam noi data trecută că are epilepsie, așa a spus doamna doctor că din punctul meu de vedere nu înțeleg de ce vrea să mai rămână acolo.’, a spus o concurentă de la Mireasa.

Gabriela Cristea, detalii despre afecțiunea Izabelei de la Mireasa

Pentru a calma spiritele, Gabriela Cristea a intervenit și a vrut să-i lămurească pe concurenți, în privința bolii de care Mihaela suferă. Prezentatoarea „Mireasa, urzeala soacrelor’ a declarat:

„Stați puțin. Stați să ne înțelegem asupta unui aspect. Unu la mână, oamenii care suferă de orice boală nu înseamnă că trebuie să fie marginalizați, iar faptul că Izabela suferă de o anumită boală, nu știm dacă este epilepsie, eu nu m-aș hazarda, mai ales că mama ei înțeleg că a fost la o grămadă de medici care i-au infirmat până la momentul acesta, acest diagnostic, cel puțin așa ne-a spus nouă.’

Gabriela Cristea: „Eu am trecut prin episoade de atacuri de panică’

„Mama ei a intrat cu noi și ne-a spus că a avut crizele acestea și înainte și de fapt sunt niște atacuri de panică. Atacurile de panică nu pot fi controlate. Eu am trecut prin episoade de atacuri de panică, nu genul cum are Izabela, mult mai ușor de controlat să spunem, dar în general nu poți să le controlezi.’, a mai precizat prezentatoarea TV.

Mama Izabelei a confirmat faptul că fiica sa suferă de atacuri de panică. Cele două au fost, de-a lungul timpului, la mai mulți medici, pentru a determina cauza acestora, dar și cum să le țină sub control. Blaze, logodnicul Izabelei a însoțit-o pe tânără la spital, iar mama fetei a luat legătura cu el.

„Ea nu mai are ce caută acolo în emisiune, deci nu mai are ce căuta.’, i-a spus mama Izabelei, lui Blaze de la Mireasa.