Jador, adevărul despre suma pe care o cere pentru un concert. Tariful i-a crescut după Survivor România

Artistul se numără printre cei mai apreciați și mai solicitați de la noi din țară și nu este de mirare deloc acest lucru. A devenit cunoscut datorită emisiunii matrimoniale Puterea Dragostei și a câștigat notorietate după concursul moderat de Daniel Pavel.

Cântărețul muncește enorm pentru planurile și idealurile sale, motiv pentru care sumele cerute în spectacole sau concerte sunt și ele pe măsură.

Fostul concurent din Republica Dominicană percepe o sumă deloc neglijabilă pentru prestațiile sale muzicale, meserie pe care o face cu cea mai mare plăcere.

Jador, tarif majorat după Survivor România. Ce sumă cere pentru un eveniment privat

Și unde mai pui că tariful lui Jador a crescut în ultima perioadă, după ce și-a câștigat și mai mulți fani de partea sa. Mai exact, renumitul manelist încasează pentru cântările sale impecabile o sumă pe care puțini artiști îndrăznesc să o solicite.

Potrivit kanald.ro, onorariul fostului Faimos de la Survivor România se ridică la 5.000 de euro. În plus, solistul reușește să-și rotunjească veniturile și mulțumită pieselor care ajung pe primele locuri în trending de pe Youtube.

Cântărețul de muzică de petrecere a avut numai de câștigat datorită competiției sportive din jungla dominicană, unde a stat mai bine de 4 luni.

Din păcate, problemele de sănătate l-au scos din joc înainte de a pune mâna pe marele premiu, în valoare de 100.000 de lei.

Cu toate acestea tânărul a arătat că este un supraviețuitor, revenirea în țară trimițându-l direct în studioul de înregistrare. A scos deja câteva piese și muncește din greu pentru a-și atinge visele pe care le are din copilărie.

„Forța vine de la Dumnezeu, bunătatea din suflet, dar inspirația vine din orice întâlnesc în fiecare zi, drept urmare melodiile mele sunt inspirate din tot ce trăiesc!”, a scris Jador pe Instagram recent.

Jador, planuri peste planuri. Ce proiecte are artistul

Vedeta are foarte multe proiecte muzicale, dar și în mediul online, unde și-a făcut recent un podcast. El invită foști concurenți de la Survivor România, dar face și dezvăluiri despre viața sa privată pentru care nu mai are așa mult timp.

Artistul este axat pe partea profesională și nu are deloc momente libere, în condițiile în care sunt zile în care îl prinde dimineața lucrând la diferite proiecte. Și nu sunt deloc puține cele pe care le are în desfășurare.