Katy Perry dezvăluie cea mai mare provocare cu care s-a confruntat de când a devenit mamă!

„Am nevoie disperată de un reset!”

Cântăreața în vârstă 36 de ani a povestit într-un interviu acordat lui Hugh Jackman cum este rolul de proaspătă mămică. În timp ce încă se acomodează cu noul statut, artista a dezvăluit că simte nevoia de o pauză. Lipsită de inhibiție, logodnica lui Orlando Bloom nu s-a sfiit să afirme oboseala pe care o resimte și faptul că aducerea pe lume a unui copil nu este cel mai ușor lucru.

Acum trei luni de zile, vedeta din Statele Unite ale Americii a dat naștere primului său copil. Katy Perry a fost foarte sinceră cu privire la provocările de a fi mamă pentru prima oară. Aceasta și-a numit micuța ca fiind cel mai de preț cadou, dar a recunoscut și faptul că lipsa somnului este uneori o mare provocare în ceea ce o privește.

Chiar dacă are parte de sprijin și de ajutor în îngrijirea fiicei sale, cântăreața americană consideră că nu este ușor să crești un copil, indiferent dacă ai oameni de încredere pe lângă tine. Vedeta are parte de foarte mult ajutor din partea soțului său, Orlando Bloom.

Pentru a recupera orele de somn, Katy Perry meditează

Meditația transcedentală este o formă unică de meditație, susținută de mari celebrități precum Jennifer Aniston, chiar și de Russell Brand, fostul soț al lui Katy. Vedeta a povestit că, prin intermediul acestui proces poate recupera până la trei ore de somn.

În 20 de minute, soția lui Orlando Bloom găsește cea mai profundă odihnă de care organismul ei are nevoie disperată, conform spuselor acesteia. Tot prin intermediul acestei proceduri, Katy Perry a reușit să își gestioneze depresia si anxietatea.

Un apropiat al vedetei a mărtuirisit că după nașterea fetiței, nu numai logodnicul ei i-a fost de mare ajutor, ci și sora acesteia. Daisy Dove Bloom este numele pe care l-au ales împreună cei doi părinți. Deși cântăreața a dat naștere în timpul pandemiei, acest aspect nu le-a îngreunat situația, însă au fost păstrate cu rigurozitate măsurile de prevenție.