Klaus Iohannis dă înapoi la presiunea liderilor din UE și acceptă pașaportul de vaccinare, dar pune condiții

Klaus Iohannis a participat, în perioada 25-26 februarie 2021, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format de videoconferință. Acolo s-a discutat și despre pașaportul de vaccinare, cu care Iohannis nu era de acord în luna ianuarie.

Klaus Iohannis dă înapoi la presiunea liderilor din UE și acceptă pașaportul de vaccinare, dar pune condiții

Unul dintre principalele subiecte abordate s-a referit la coordonarea Uniunii Europene (UE) în contextul pandemiei de COVID-19 și acțiunea în domeniul sănătății, cu accent pe lecțiile învățate din criza curentă, consolidarea rezilienței UE în domeniul sănătății și al managementului crizelor, în perspectiva creării unei Uniuni a Sănătății, precum și aspecte privind cooperarea internațională în domeniu. Liderii europeni au discutat, de asemenea, aspecte legate de securitate și apărare, cu accent pe cooperarea în domeniu la nivel UE și complementaritatea cu demersurile de la nivel internațional, precum și aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii.

Cu privire la coordonarea la nivelul UE în gestionarea pandemiei de COVID-19 și consolidarea rezilienței Uniunii în domeniul sănătății, șefii de stat și de guvern au abordat atât aspecte legate de vaccinare, cât și elemente privind măsurile la frontierele interne și externe ale Uniunii Europene.

În declarația adoptată în cadrul reuniunii, liderii au subliniat importanța derulării, în bune condiții, a campaniilor de vaccinare de la nivel național, precum și a menținerii integrității Pieței Interne a Uniunii. O atenție deosebită a fost acordată aspectelor legate de consolidarea capacității de identificare a noilor variante ale virusului și adaptarea, în consecință, a vaccinurilor. De asemenea, șefii de stat și de guvern au avut un schimb de opinii pornind de la situația actuală și de la lecțiile învățate din pandemie pentru consolidarea rezilienței UE în domeniu, în baza propunerilor recente ale Comisiei Europene privind Uniunea Sănătății și strategia farmaceutică.

În intervenția pe care a avut-o, președintele României a făcut referire la concluziile care se desprind ca urmare a procesului de gestionare a pandemiei de COVID-19 de la debutul acesteia, în urmă cu un an și până în prezent. În acest context, Klaus Iohannis a apreciat eforturile Comisiei Europene pentru gestionarea pandemiei, în ceea ce privește achiziționarea și distribuția vaccinurilor, de a asigura funcționarea Pieței Interne a Uniunii, de a prezenta inițiative menite să consolideze reziliența UE în domeniu, precum cea recentă privind Incubatorul HERA – anticipând împreună amenințarea variantelor de COVID-19.

Legat de procesul de vaccinare, președintele României a subliniat că, în ciuda unor întârzieri în livrarea vaccinurilor și a unor ritmuri diferite în statele membre, evoluțiile sunt pozitive la nivel european, vaccinarea desfășurându-se conform planificării.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a semnalat faptul că, la nivelul UE, nu s-a reușit implementarea unei abordări comune în ceea ce privește unele măsuri luate în pandemie, precum restricțiile impuse, care diferă semnificativ de la un stat membru la altul, în ceea ce privește controlul frontierelor sau asigurarea liberei circulații a mărfurilor și persoanelor.

Referitor la certificatele de vaccinare, Președintele României s-a pronunțat pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european, susținând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue.

Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru operaționalizarea cât mai rapidă a mecanismului european de donare a vaccinurilor pentru sprijinirea statelor terțe. În acest sens, președintele României s-a referit la sprijinul anunțat de țara noastră pentru Republica Moldova, respectiv donarea a 200.000 de doze de vaccin, menționând că la nivel național a fost adoptată legislația prin care vor fi donate, într-o primă etapă, peste 20.000 de doze către statul vecin.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat faptul că, în cazul unor eventuale viitoare crize similare, sunt foarte importante lecțiile învățate din actuala pandemie, astfel încât trebuie valorificată foarte bine experiența dobândită în această perioadă. Ținând cont de faptul că pandemia este globală, în timp ce competențele în domeniul sănătății sunt naționale, președintele României a susținut necesitatea îmbunătățirii arhitecturii europene în domeniu cu scopul de a contribui la consolidarea Uniunii Europene. În acest context, Iohannis a pledat pentru îmbunătățirea structurilor și mecanismelor existente pentru o mai bună protecție, prevenire, pregătire și răspuns la nivelul UE în cazul unor pericole care vizează sănătatea umană.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost cel legat de securitatea și apărarea UE, într-un context particular, marcat de evoluții semnificative la nivel european și global, între care schimbarea Administrației de la Washington, finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, lansarea unor procese interne de reflecție strategică privind Politica de securitate și apărare comună.

În Declarația adoptată, liderii europeni au reafirmat angajamentul UE de a coopera îndeaproape cu NATO, precum și de a întări parteneriatele cu ONU și parteneri regionali cheie. Un accent deosebit a fost plasat pe importanța întăririi cooperării transatlantice în baza unei agende consistente și ambițioase.