Lidia Buble mereu iese în evidență cu câte ceva! De această dată, artista și-a surprins fanii din mediul online cu o declarație de dragoste și nu, nu este pentru Răzvan Simion. Oare la cine să fi făcut artista referire?

În ultima vreme s-a speculat faptul că ar fi într-o relație cu Ensar Duman, un medic estetician român. Lucrurile devin din ce în ce mai interesant cu cât Lidia oferă și mai multe motive fanilor săi să creadă că se află într-o relație. Până la proba contrarie, aceste informații rămân la stadiul de zvonuri, mai ales că niciunul dintre ei nu a oferit detalii în acest sens. Chiar și așa, noi așteptăm cu sufletul la gură o declarație cu privire la acest subiect din partea celor doi.

În urmă cu doar câteva luni, Lidia Buble și Răzvan Simion și-au spus adio după ce au petrecut cinci ani de zile unul alături de celălalt. Vestea a venit ca un șoc peste fanii celor doi. Este adevărat faptul că ieșiseră la iveală cu mai mult timp înainte ca despărțirea să se concretizeze dovezi cum că cei doi nu se mai înțeleg, însă cu toții am sperat că este vorba doar despre o rătăcire de moment. Nu a fost așa, astfel că cei doi s-au despărțit pe neașteptate.

Lidia Buble, cuvinte siropoase pe rețelele de socializare

Unele indicii ne-au dus cu gândul la faptul că Lidia Buble și Ensar Duman, un medic estetician celebru de la noi din țară, se iubesc în secret, departe de ochii curioși ai celor din jur. Așa că probabil vă așteptați ca Lidia să transmită vorbe dulci vreunui bărbat, însă nu este vorba de așa ceva!

De data aceasta, persoana care a emoționat-o pe Lidia este chiar una dintre surorile sale, Estera Buble. Se pare că cele două vor avea ocazia să se strângă din nou în brațe cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cele două surori sunt extrem de nerăbdătoare să se întâlnească din nou.

Lidia Buble nu se mai ferește și face declarații de dragoste pe Instagram: ”O să te sufoc cu iubire” / FOTO

”Lidi, doar atât am, o singură întrebare. Tu realizezi că mai este foarte puțin și ne vedem? Tu realizezi ce o să se întâmple următoarea săptămână? Întreb pentru o prietenă, nu pentru mine! Eu doar așa întreb”, a spus Estera Buble.

Știm cu toții faptul că Lidia Buble este foarte atașată de familia ei și că ar face orice pentru frații ei. Se înțeleg foarte bine, iar declarațiile de dragoste sunt la ordinea zilei.

”Dar tu realizez că o să te sufoc cu iubire? Wai și iar wai!”, a spus Lidia Buble.