Lora a învățat o lecție de viață. Vedeta și-a deschis inima în fața fanilor: "Concluziile la care am ajuns"
in

Lora a învățat o lecție de viață. Vedeta și-a deschis inima în fața fanilor: „Concluziile la care am ajuns”

Lora a avut un moment de sinceritate pe Instagram.

Lora este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară. Anul acesta a fost unul care a pus-o la grele încercări pe artistă. La început, mama ei s-a stins din viață. Iubita lui Ionuț Ghenu a suferit enorm, după ce femeia care i-a dat viață s-a stins. Ea a încercat să se recupereze și a mers într-o vacanță în Bali.

Din păcat, lucrurile nu au mers atât de bine pe cât spera. Ea și Ionuț Ghenu au rămas blocați acolo timp de cinci luni. Zborurile au fost anulate de mai multe ori și nu au avut de ales. Cântăreața nu a stat degeaba în tot acest timp și a filmat câteva videoclipuri. Unul dintre ele a fost deja lansat și a ajuns imediat la inimile fanilor.

Lora, lecție de viață pentru fani

Lora are meru zâmbetul pe buze, chiar dacă viața ei nu a fost deloc o ușoară. A demonstrat din nou că este o femeie puternică și a mers înainte. Când a revenit în țară, ea a susținut și un concert la care au luat parte cei mai mari fani ai artistei. A fost un spectacol pe cinste, unde ea a dat tot ce a avut mai bun.

Lora a învățat o lecție de viață. Vedeta și-a deschis inima în fața fanilor: "Concluziile la care am ajuns"

Toate lucrurile prin care a trecut au învățat-o pe Lora multe lucruri. Artista este recunoscătoare că a reușit să treacă peste toate momentele grele, chiar dacă a simțit că va ceda. Extrem de activă pe rețelele sociale, Lora le-a transmis fanilor un mesaj care i-a emoționat profund. Reacțiile acestora au fost și ele pe măsura așteptărilor și au demonstrat că se poate baza pe ei în orice moment.

„Unii îi spun „noroc”, eu spun că dacă trimiți iubire în Univers ajunge înapoi la tine, înzecit. Te și testează, e adevărat, dar dacă reușești să rămâi optimist şi nu te „strică” încercările..vei fi răsplătit. Nu sunt vreun guru al înțelepciunii, dar pot vorbi despre concluziile la care am ajuns, aproape matematic, în urma lecțiilor de viață. I love my karma.”, a povestit Lora pe Instagram.

Oana Roman, dezvăluiri neștiute din trecut. Vedeta a suferit mult în copilărie: ”Mi-o luam cu cureaua”

Oana Roman, dezvăluiri neștiute din trecut. Vedeta a suferit mult în copilărie: ”Mi-o luam cu cureaua”

Mirela Vaida, dezvăluiri din trecut. Câți bani a câștigat la primul loc de muncă: ”Atunci mi-am luat şi primul apartament”

Mirela Vaida, dezvăluiri din trecut. Câți bani a câștigat la primul loc de muncă: ”Atunci mi-am luat şi primul apartament”