Într-o postare pe pagina personală de Facebook, fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru vorbește despre legea privind dreptul la pensia de urmaș. Mai exact, este vorba despre ajutorul lunar pe care ar urma să-l încaseze familia personalului medical care a murit după ce fost infectat cu noul coronavirus.

Potrivit fostului ministru, legea a fost votată anul trecut de social democrați, care se pare că au uitat deja acest lucru. În ceea ce privește prevederile legii, Violeta Alexandru susține că legea nu menționează sursele de finanțare, dar nici instituția care ar urma să facă plățile respective.

„Mare greșeală anunțata moțiune simplă a PSD împotriva Ministrului Muncii, Raluca Turcan. Este pe tema legii votată anul trecut de parlamentul majoritar PSD – dreptul la pensia de urmaș/ajutor lunar pentru familia personalului medical care a decedat în urma complicațiilor cauzate de infectarea cu Covid-19. Așa a fost concepută legea – pentru personalul medical.

Au memoria scurtă PSDiștii. Eu, nu. Legea aceasta, deși pleacă de la o realitate de necontestat, este foarte prost scrisă și votată ca atare. Nu scrie în ea sursa de finanțare – din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale, ca să fie clar ce instituție din cadrul Ministerului Muncii urmează să facă plățile. Nicio normă metodologică nu poate adăuga la lege. Le-am spus acest lucru anul trecut, nu le-a păsat”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Legea pensiei de urmaș nu este clară

Totodată, fostul ministru susține că documentul nu prevede nici cât se plătește în situația în care există mai mulți urmaș. Violeta Alxandru a mai adăugat că social democrații nu au făcut altceva decât să se folosească de drama oamenilor, pentru o reglementare.

Ea a amintit de faptul că PSD-ul a distrus totul în Parlament, iar cât a fost în Minister a încercat să repare situația, mobilizându-și întreaga echipă.

„Nu scrie în lege cât se plătește în situația în care sunt mai mulți urmași sau dacă acest cuantum al pensiei de urmaș rămâne același și în cazul decesului ambilor părinți. Dau doar două exemple. Pentru că PSD nu a făcut decât să se urce pe drama unor oameni fără să îi pese, de fapt, să facă o reglementare bună. A prins din zbor o temă, se dădea că îi pasă și a făcut, ce știe PSD să facă, lucrurile de mântuială. Nu este singurul exemplu. Anul trecut era un festival al reglementărilor neserioase făcute de PSD în Parlament. Încerca Guvernul Orban să facă ceva pentru oameni, să vină cu sprijin rapid? PSD distrugea totul în Parlament.

Am urmărit să repar situația. M-am mobilizat alături de echipa mea de la Minister (@2020, Alin Ignat) și am redactat articolele de clarificare pe care le-am trimis, prin grupul parlamentarilor PNL, la Parlament, chiar din sesiunea trecută. Nu au fost puse pe ordinea de zi.

Ești o rușine, PSD! Efectiv ești o rușine. Speculezi, cu un cinism înfiorător, dramele oamenilor doar pentru câștig electoral. Nu știi să faci treabă, la tine este doar spoială”, mai scrie fostul ministru.