Conform informațiilor transmise de către ministerul rus de Externe, printre oficialii vizaţi de interdicția de a intra în Rusia se numără Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

De asemenea, ceilalţi vizați de interdicție sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei), potrivit reuters.com

Amintim că Uniunea Europeană a impus în luna martie sancţiuni pentru patru înalţi oficiali ruşi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.

Rusia trece la fapte: Va publica lista „țărilor neprietenoase”

Anterior, șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că o „listă cu ţări neprietenoase” faţă de Rusia va fi dată publicităţii în curând, un anunţ care coincide cu expulzarea din Rusia a trei diplomaţi din Slovacia, a doi din Lituania şi a câte unul din Letonia şi Estonia.

„La ordinul preşedintelui şi, în conformitate cu un decret al său, guvernul a fost mandatat cu întocmirea unei astfel de liste”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă comună cu omologul său mexican, Marcelo Ebrard, la finalul convorbirilor purtate la Moscova.

Întrebat despre ţările care s-ar putea regăsi în respectiva „listă”, ministrul de externe rus a spus că nu doreşte să anticipeze evenimentele, dar a adăugat: „Nu mai este mult. Se va şti în curând”.

La 23 aprilie, preşedintele Vladimir Putin a emis un decret cu privire la măsurile destinate să contracareze acţiunile inamicale ale unor state străine care includ, printre altele, interzicerea angajării de personal rusesc la reprezentanţele diplomatice ale acestor state în Rusia.