Simona Halep, probleme mari cu părinții. Iubitul ei este motivul neînțelegerilor
in

Simona Halep, probleme mari cu părinții. Iubitul ei este motivul neînțelegerilor

Simona Halep nu are parte de susținere din partea lor.

Simona Halep este una dintre cele mai apreciate sportive de la noi și se bucură de succes pe toate planurile. Pe data de 27 septembrie, vedeta a împlinit vârsta de 29 de ani și a sărbătorit cum nu se putea mai bine. Ei bine, tenismena a jucat în ziua respectivă la Rolan Garros și a ajuns acasă cu trofelul. Cum era de așteptat, campioana noastră a câștigat și de această dată, iar apoi a ieșit să se plimbe pe străzile din Paris.

Simona Halep nu se mai înțelege cu părinții din cauza iubitului

Simona Halep are, de asemenea, mii de fani care o susțin necondiționat. Cei din partea cărora nu are, în schimb, parte de susținere sunt chiar părinții ei. Aceștia se opun căsătoriei sale cu Toni Iuruc și sunt de părere că au un motiv întemeiat. Cel mai probabil, vedeta nu este prea fericită din acest motiv, dar își vede în continuare de treaba ei. Este mereu cu zâmbetul pe buze și luptă zilnic pentru visurile ei. În plus dă dovadă că nu îi pasă de gurile rele și își vede de viața ei.

Ea și Toni Iuruc trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Multă lume nu a crezut deloc în relația lor, deoarece el este mult mai bătrân decât ea. Niciodată nu le-a păsat de părerile răutăcioșilor. Este o diferență de 12 ani între cei doi îndrăgostiți, dar vârsta nu este cea care stă în calea iubirii lor. Cel mai important este că se înțeleg și că se iubesc. Asta nu este tot! Chiar și părinții spirtivei sunt de părere că este mult prea mare pentru ea. Acesta este se pare și motivul pentru ei nu sunt de acord cu relația fiicei lor de niciun fel.

Simona Halep, probleme mari cu părinții. Iubitul ei este motivul neînțelegerilor

“În orice, am disciplină. Am mici probleme cu prietenul, când spune o oră şi nu e respectată (râde – n.red.). Eu sunt gata cu 10-15 minute înainte. Îmi zice: «nu eşti la tenis, uşor!». Şi eu mă relaxez”, a povestit Simona Halep la un moment dat.

Toni Iuruc și Simona Halep s-au cunoscut acum într-un club acum câțiva ani. A fost dragoste la prima vedere, iar acum vor deja să se căsătorească. Nu au deloc parte de susținere din partea părinților, doar că acest lucru nu îi împiedică să se gândească tot mai tare la viitor.

 

Gabriela Cristea are din nou probleme cu fetițele. Vedeta le-a povestit totul fanilor: "Nu avem febră"

Gabriela Cristea are din nou probleme cu fetițele. Vedeta le-a povestit totul fanilor: „Nu avem febră”

Lino Golden se operează astăzi! Care este starea artistului / FOTO

Lino Golden se operează astăzi! Care este starea artistului / FOTO