Tily Niculae divorțează? „Au urmat câteva ședințe de terapie”

Aflată la un pas de divorț, actrița din „La Bloc” povestește cum decurge relația cu bărbatul mai mare decât ea cu zece ani

Tily Niculae s-a cunoscut cu tatăl copiilor ei când avea 18 ani. La câțiva ani mai târziu, au oficializat relația.

Cei doi păreau să aibă o relație fericită, cel puțin așa dădeau impresia pe conturile lor de socializare. Actrița le arăta fanilor ei fericirea din căminul ei, postând mai mereu imagini cu familia sa, dedicându-se foarte mult rolului de mămică.

Pozau în căsnicia perfectă. Totul era numai o fericire. Poze cu vacanțe de familie, timp petrecut împreună, toate însoțite de cuvinte frumoase pe care actrița le împărțea cu publicul ei.

Vedeta a povestit că a trecut prin momente dificile în relația cu soțul ei, ajungând chiar în pragul divorțului. Aflată în platoul emisiunii lui Măruță, actrița din „La Bloc” a dezvăluit că a avut o perioadă în care căsnicia lor nu a mai funcționat.

Tily Niculae a ajuns la psiholog

Hotărâtă să facă acest pas, Tily Niculae s-a interesat ce presupune un divorț. Dorindu-și totuși să mai dea o șansă căsniciei, vedeta a făcut câteva ședințe de terapie.

Femeia povestește că terapia a ajutat-o foarte mult. A învâțat că cel mai important lucru într-o relație este comunicarea, că nu trebuie să ne imaginăm ce crede celălalt partener. De aceea, Tily sfătuiește ca, în orice situație, persoanele trebuie să vorbească deschis despre ce le lipsește și despre ce le nemulțumește.

O altă nemulțumire a vedetei era că simțea că nu își poate îndeplini toate dorințele. Nemulțumită fiind de faptul că partenerul său își ducea la bun sfârșit doleanțele, actrița a dezvăluit că se punea pe locul doi pentru a-i face pe plac bărbatului iubit.

Tot ea a povestit în cadrul aceleiași emisiuni că trăgea doar pentru fericirea soțului său, iar ea nu primea nimic la schimb.

În prezent, Tily Niculae este mamă a doi copii, însă a pierdut două sarcini în trecut. Femeia a povestit despre evenimentele devastatoare din viața ei, afectată fiind și în prezent de cele întâmplate.

„Mi s-a dat tratament, am făcut injecţii în burtă. La şase săptămâni i-am auzit inima, în săptămâna a şaptea am mers iar la ecografie, voiam să mă asigur că totul e bine. În săptămâna a opta a mers din nou la ecografie. Medicul mi-a spus să las telefonul, pentru că filmam, şi am ştiut că i s-a oprit inima… Nu a fost să fie. Nu am căutat motive, am încercat să trec cu uşurinţă, ştiam că le-aş fi făcut Sofiei şi lui Dragoş rău. După chiuretaj am simţit că acolo mi-a rămas inima”, a declarat vedeta vizibil îndurerată.